Muzeul civilizaţiei urbane a Braşovului este adăpostit într-un important monument de arhitectură civilă, reprezentativ pentru tipologia spaţiilor comerciale publice şi private din oraşele transilvănene între sec. XVI-XIX.
Atestată arheologic încă din sec. XIII-XIV, fiind situată în incinta vechii cetăţi a Braşovului, clădirea cu ferestre şi uşi cu ancadramente de piatră şi bolţi cu penetraţii relevă aspecte constructive specifice Renaşterii, fiind refăcută în 1566, datare descoperită pe un ancadrament de piatră cu ocazia recentelor cercetări. Citeste mai mult...
Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului a obţinut premiul Comitetului Român ICOM acordat pentru anul 2010, anul deschiderii oficiale a muzeului braşovean.
Acest premiu recunoaşte valorificarea modernă expoziţională de excepţie a monumentului istoric restaurat, cât şi concepţia tematică inedită pentru muzeele din România.
În subsolul clădirii se află două spaţii care sunt destinate depozitării mărfurilor aduse de negustori şi cărăuşi.
Sala cu bolta ampla si decoratia florala a peretilor permit vizitatorilor sa perceapa tipul de decorare a interiorului.
O frescă în imagini a societăţii braşovene la sfârşitul sec. al XIX –lea a fost realizată de doi mari fotografi.
Mansarda restaurată a pus în evidenţă ansamblul arhitectonic din lemn care susţine învelitoarea din ţiglă solzi.
Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului
Piata Sfatului Nr. 15
Brasov - Romania
Tel: (+40) 268-475565
Taxe Ghidaj
Marti - Duminica 10.00 AM - 18.00 PM
Luni - INCHIS